Inapoi, la mama natura

- Incursiune in Paradis -

In inima super-tehnologizatei Europe occidentale are loc o miscare care capata o amploare deosebita: oamenii se reintorc la natura. Dupa ce s-au lasat robiti si imbolnaviti de avantajele civilizatiei tehnologice, care le-a transformat aerul si mancarea in otrava, redescopera cu uimire si bucurie natura, nu ca peisaj, cum s-ar crede, ci ca solutie de viata. Natura ca mod de a exista. Milioane de oameni invata sa tina bolile si stresul sub control cu ajutorul medicinii naturale, terapiile neconventionale si medicamentele din plante sunt finantate de guverne, colturile cu alimente ecologice din super-market-uri se extind si devin adevarate standuri, in timp ce agricultura ecologica primeste subventii impresionante. Apoi, autostrazile, fabricile sunt cu migala inconjurate cu perdele de arbori si de verdeata, fiind transformate in adevarate parcuri. Se pare ca dupa decenii de stapanire a naturii, oamenii din cele mai avansate tari europene s-au hotarat sa faca pace si sa traiasca in armonie cu ea. Si pentru ca am vrut sa vad cu ochii mei acest miracol despre care am aflat de pe Internet, am mers acolo unde aceasta reintegrare in natura se face cel mai bine si mai activ, in Germania, o tara unde ecologia a devenit o realitate. Ceea ce am descoperit a fost, de fapt, o incursiune in Paradis.

Casa bucuriei

Situata undeva la marginea orasului Leipzig, prima ferma pe care am vizitat-o pare desprinsa dintr-un alt ev. Curtea uriasa - un patrulater format din ziduri rosii, de caramida - seamana mai degraba cu o fortareata medievala, senzatie intarita de lumina tot mai palida a asfintitului. Singurul element incurajator este gradina, aproape salbatica, cu lalele, rododendroni si narcise amestecate intr-un spectacol de culoare si viata extraordinar, flori care stralucesc bizar de viu si de fosforescent, in intunericul care se indeseste. Nu sunt singur. Nu stiu limba germana si ma insoteste un translator. Intr-un tarziu, dupa ce vorbeste indelung cu stapana casei, aceasta iese afara si ne invita inauntru: fusesem acceptati. Pasesc cu strangere de inima si totodata cu usurare: nu e putin lucru sa fii primit intr-o casa germana. Urc treptele de lemn care duc la etaj si intru in bucataria casei, unde ma astepta o atmosfera desprinsa parca din cartile cu povesti. Pe masa enorma abureste un ceai de plante, iar in jurul mesei, cinci perechi de ochisori albastri privesc curiosi spre strainii care au venit sa le tulbure linistea serii. Sunt copiii stapanilor fermei, veritabili ingeri cu par de aur, cu varste intre patru si paisprezece ani. Sunt veseli nevoie mare si raspandesc o bucurie care te molipseste. Vor sa stie tot: de ce nu vorbesc germana, cum suna limba romana, cum se pronunta romaneste numele lor, cum este tara din care vin. Aproape uit de stapanul fermei, pe care il cautam. N-am vazut niciodata cinci copii atat de veseli si fericiti. Seara mi se pare divina, mai ales ca ea se incheie cu un vechi cantec religios german, pe care il intoneaza, dupa traditia casei, toti copiii, dupa care se duc la culcare, iar eu raman sa-l astept pe fermierul meu, plecat cu treburi pe camp.

Fermierul cu ochi albastri

Mult asteptata intalnire are loc aproape de miezul noptii. Reinhardt, fermierul pentru care am venit in Germania, este neasteptat de tanar pentru a fi capul unei familii atat de numeroase si mult prea tanar pentru ferma care se bucura de un renume international. Are o barba cum de mult nu se mai poarta in Germania, ochii sai sunt albastri si extrem de profunzi. Strangerea sa de mana este ceva mai lunga decat cea obisnuita, de parca m-ar cumpani cu atentie; are palmele aspre si batucite ca ale taranilor de la noi. De altfel, intreaga lui infatisare este de taran si se vede ca asta si vrea sa fie: un taran - meserie practic uitata in aceste locuri atat de civilizate. Totul in jurul sau este organizat ca acum o suta de ani: familia cu cinci copii (o adevarata raritate in aceasta tara), lipsa televizorului, a telefonului mobil si a calculatorului, modul de comunicare direct si amabil cu angajatii sai, pe care nu-i trateaza cu autoritate de sef... Casa in care sta este, si ea, o carte de vizita: un fel de muzeu, dar foarte functional, in care exista o roata de tors care inca e folosita, mobila negeluita din lemn masiv, vase de lut, chiar si... o toaleta fara apa curenta, de curand construita. Nu un trecut nostalgic si decorativ, ci un trecut activat, devenit un mod de viata. Reinhardt si sotia sa par ca fac tot posibilul sa nu fie in rand cu vremurile. Se supun legilor care cer ca animalele sa fie inregistrate si unele dintre ele microcipate, cu cercel in urechi, dar nimic mai mult. Iar cel mai curios lucru este ca desuetudinea sa voita, cultivata chiar cu indaratnicie, pare sa aiba un succes extraordinar. Ferma sa ecologica cu aparente rudimentare este si scoala, si... clinica, unde vin si stau cateva luni, sau chiar ani, cursanti ai colegiilor de agricultura biologica, studenti in psihologie si filosofie, intelectuali imbolnaviti de traiul citadin si care vor sa se vindece de bolile sufletului prin apropierea de natura. Din cele ce vad si aflu de la gazda mea, se pare ca aici agricultura biologica este de fapt un pretext pentru o reintoarcere la origini, la valorile uitate ale stramosilor. Mai multe aveam insa sa aflu a doua zi, cand urma sa vizitez campurile si ferma propriu-zisa. Am adormit cu greu, emotionat si intrigat de lumea aceasta noua si veche in acelasi timp, care se deschide dincolo de portile fermei Linke-Hof.

Agricultura si filosofie

In fiecare dimineata, la ferma lui Reinhardt are loc un adevarat ritual: toti lucratorii, impreuna cu stapanul locului, se strang in jurul uriasei mese pe care se ia micul dejun, se tin de maini si rostesc: „Aceasta masa este binecuvantata”. Se mananca bine (numai bucate obtinute ecologic), este o atmosfera destinsa, de familie, masa impreuna fiind unul din principalele mijloace de a mentine calde si apropiate relatiile dintre cei care muncesc cot la cot. Imi devine tot mai evident faptul ca ecologia este inteleasa aici in primul rand ca un mod de viata, si nu ca un mijloc de actiune asupra mediului inconjurator. Dupa masa, dupa ce da de lucru tuturor oamenilor si pune el insusi mana pentru a da de mancare la animale, dupa ce fuge cu bicicleta sa aduca medicul veterinar, Reinhardt isi face timp si pentru discutia cu reporterul venit din Romania. Conversatia este la obiect, extrem de deschisa, se vede ca fermierul nostru a mai avut de a face cu multi vizitatori (au ajuns aici de la invataceii scolilor Waldorf si pana la domnii ministri din UE, veniti sa invete despre agricultura biodinamica). Reinhardt raspunde calm, alegandu-si rapid cuvintele, dand detalii mai multe decat am cerut, dar fara sa piarda firul discutiei. Se plimba printre grajduri, pe langa solariile si straturile de legume perfect aliniate, inspirandu-se parca de la ele, pentru a sustine discutia. Intrebarile incep sa curga:
- In Uniunea Europeana se face cea mai productiva agricultura din lume, folosind metode chimice si descoperiri genetice de ultima ora. Ce v-a determinat sa va intoarceti cu o suta de ani in trecut, sa traiti si sa munciti dupa metode aproape uitate, care presupun un efort inzecit?
- Intrebarea asta si-au pus-o multi curiosi acum cincisprezece ani, cand am inceput lucrul la ferma aceasta. De atunci insa, multe s-au schimbat in mentalitatea compatriotilor mei si s-a dovedit ca intorcandu-ma, cum spuneti dvs., in trecut, am gasit de fapt un mod de a trai pentru viitor. Aceasta este pana la urma si concluzia guvernului german, care a acordat si acorda subventii uriase pentru a ajuta cat mai multi oameni sa treaca de la agricultura asa-zis „moderna”, la cea facuta prin mijloace biologice. De fapt, agricultura biologica, si mai ales cea pe care o facem noi aici, adica agricultura biodinamica, este cea moderna, care integreaza concepte de ultima ora, si nu cea invaziva, chimizata si genetic transformata, care este o relicva periculoasa a revolutiei industriale incepute acum doua secole.
- Imi vine greu sa cred ca intoarcerea la roata de tors si la lucrul cu calul pe camp exprima agricultura moderna, care porneste de la cele mai avansate concepte... (Zambeste cu o duiosie usor amuzata, cand calul aflat in usa unui grajd intinde capul, cersind mangaieri)
- Mai lucram cu Katinka, iapa noastra, la camp, pur si simplu, pentru ca ne place, dar momentan ea este in somaj, pentru ca este plecat singurul om din zona care mai stie sa conduca un cal de munca. Asa ca trebuie sa ne bazam doar pe tractorul fermei, care este foarte bun, dar bucuria de a lucra cu un utilaj nu se compara cu cea pe care o ai cand mergi pe camp cu calul, care parca intelege ce faci. Lucrurile sunt diferite aici fata de ceea ce vedeti in restul Germaniei, pentru ca agricultura biodinamica pe care o practicam, care a fost recunoscuta de forurile UE si care indeplineste standardele ecologice cele mai severe, porneste de fapt de la un sistem filosofic, de aceea este si foarte eficienta.
- Agricultura si filosofie?
- Da. Si chiar muzica. La noi la ferma, toata lumea stie sa cante la un instrument muzical. Eu cant la chitara, sotia mea la vioara, copiii mei la flaut, la pian sau la violoncel. Armonia muzicii se transpune foarte bine in armonia pe care o are un camp bine ingrijit, si invers. Apoi, agricultura biodinamica este numai o ramura dintr-un concept mult mai vast, care vizeaza reintoarcerea omului la valori fundamentale, la sufletul sau daca vreti. Sunt niste concepte despre univers si despre viata ale filosofului Rudolf Steiner, emise acum optzeci de ani si care acum au ecou in toata lumea.
- Ati studiat filosofia?!
- Nicidecum, eu sunt doar fermier, dar o aplic. Vedeti, noi, cei care facem agricultura biodinamica, privim fermele noastre ca pe un organism viu, care cuprinde nu doar pamantul, serele, grajdurile, ci chiar propriile noastre fiinte, ale tuturor celor care lucreaza aici. Actionand asupra pamantului si asupra plantelor, vindecandu-le si dandu-le un plus de vigoare, de fapt, actionam si asupra noastra. Este o idee greu de inteles la o prima vedere, dar in care daca ajungi sa crezi cu putere, poti face adevarate minuni. De pilda, prin mijloacele aparent rudimentare, bazate mult pe munca manuala si pe procedee naturale, se obtin productii la fel de mari ca in fermele unde se merge pe cele mai noi descoperiri ale chimiei si geneticii.
- Ar fi chiar o minune, demna de Cartea Recordurilor...
- O minune, da, dar o minune adevarata. Pentru noi, universul este un intreg, in care fiecare componenta este influentata si influenteaza la randul sau celelalte componente ale acestui intreg. Astfel, fiecare planta de aici este influentata nu doar de temperatura si de umiditate, ci si de fazele lunii, de mersul planetelor, de prezenta unor influente energetice invizibile, chiar de prezenta oamenilor. Din acest motiv, noi facem semanaturile, diversele lucrari agricole, in anumite momente favorabile din punct de vedere astrologic, tratam pamantul cu diferite preparate in anumite perioade ale anului. Apoi, noi iubim pamantul pentru ca este si el o fiinta vie si trebuie privit ca atare.
- Ce faceti dvs. aici, pe baza unui sistem filosofic, fac taranii romani de milenii. In satele de la noi, care mai pastreaza traditia, exista zile faste, praznuite fara abatere, in care este bine sa fie facute semanaturile sau diversele lucrari, zile corelate de obicei cu aniversarea anumitor sfinti. De asemenea, pamantul este privit cu respect, este stropit uneori cu apa sfintita.
- Candva, omul a avut o legatura mult mai directa, mai profunda cu natura si chiar cu Dumnezeu. Probabil la dvs., printr-un noroc nemaiintalnit in Europa, mai exista oameni care au pastrat traditiile ancestrale, oameni care stiu aceste informatii, care in mod eronat au fost considerate simple superstitii. La noi, insa, traditiile s-au pierdut complet si acum redescoperim o cale de a ne apropia de aceste valori prin filosofie. Acesta nu este un lucru usor, pentru ca felul in care este educat omul modern, in care este apoi privit de societatea dominata de concurenta il impiedica sa se dezvolte emotional, intuitiv, afectiv. Or, daca omul este inchis sufleteste, insingurat, izolat de ceea ce il inconjoara, nu se poate vorbi de ecologie, despre sanatatea pamantului si a mediului inconjurator, cu atat mai putin despre sanatatea unei societati.

Pamantul, luna si stelele

- Sa inteleg ca prin promovarea metodelor biologice, a unui stil de viata arhaic, de fapt vreti sa contribuiti la vindecarea societatii in care traiti?
- Este prea mult spus. Eu sunt doar un fermier cu cinci copii si caut sa-mi fac cat mai bine treaba care mi-a fost destinata. Vreau in primul rand ca ei sa primeasca o educatie cat mai buna. De aceea, toti merg la scolile Waldorf, care sunt foarte scumpe, dar sunt singurele care urmaresc, nu doar dezvoltarea intelectuala, ci si dezvoltarea emotionala si a simtului artistic. In rest, invata si copiii mei, ca si mine, ca si cei care locuiesc aici, sa inteleaga natura si viata muncind, iubind florile, copacii, animalele. Apoi, incerc sa-i initiez in tainele vindecarii pamantului si a plantelor.
- Cum puteti insanatosi pamantul?
- Vedeti, multi dintre noi privesc solul pe care calca mai mult ca pe o materie minerala moarta. De fapt, el este o uriasa fiinta ce contine miliarde de organisme care il transforma in fiecare secunda, o fiinta care respira, care absoarbe apa si apoi o elimina. S-au descoperit chiar medicamente care pot trata extrem de eficient, care pot preveni imbolnavirea si degradarea pamantului. Veniti cu mine!
Reinhardt ma conduce spre un soi de beci sapat in pamant, in care intra si iese dupa cateva minute, tinand la piept o ladita de lemn, pe care o aseaza cu grija, ca pe o comoara, langa el. Sta un pic pe ganduri, dupa care deschide lada, aratandu-ne cateva borcanase de sticla, care contin tot felul de prafuri si un fel de noroi inchis la culoare: „Aici sunt remediile cu care tratam culturile noastre. Sunt obtinute din cristale de cuart si din diverse plante preparate dupa retete extrem de stricte si nu tocmai simple. Se ia de pilda papadie culeasa primavara intr-o anumita faza a lunii, se pune intr-un stomac de vaca si se ingroapa in pamant, de la echinoctiul de primavara, pana la cel de toamna, dupa care se scoate. Se pastreaza in recipiente de sticla, de unde se ia cate un varf de lingura, cu care se fac preparate homeopatice. Este o munca dificila, care dureaza cateva ore, dupa care urmeaza stropitul manual, care practicat pe zece hectare este si mai greu. Aplic insa de cincisprezece ani aceste metode, iar efectele lor intrec chiar si asteptarile mele. Capacitatea nutritiva a solului creste dupa zece ani, mai mult decat prin aplicarea celor mai puternice ingrasaminte sintetice, gratie acestor tratamente”.
- Ce spuneti seamana mai mult a alchimie, decat a agricultura!
- Puteti sa-i spuneti si asa, dar sa stiti ca este tot agricultura, una facuta dupa un standard recunoscut de ministerul german de resort si de forurile europene. De altfel, produsele noastre obtinute prin aceste metode sunt cele mai cautate si - este drept - si cele mai scumpe. Natura are taine care scapa logicii obisnuite, pe care insa traditia le-a integrat in mod firesc. Sunt multe asemenea metode pe care noi le aplicam in cadrul fermelor noastre biodinamice, metode as spune, paranormale, care scapa logicii obisnuite, dar care fac minuni pe camp.
- Atunci de ce nu se face in toata Germania agricultura biologica?
- Pentru ca, asa cum ati remarcat deja, aici nu este vorba doar de o tehnica, ci de un mod de viata. Daca nu crezi, daca nu iubesti ceea ce faci, remediile acestea si toate celelalte metode biodinamice, pe care nu am timp sa vi le descriu acum, aproape ca nu au valoare. Pentru pamant, la fel ca si pentru flori sau pentru oameni, dragostea este ingredientul esential. Aceasta am uitat noi, oamenii moderni din Germania si din celelalte tari supra-tehnologizate, si aceasta probabil vor uita si taranii dvs., daca nu veti constientiza si nu veti pastra comorile sufletesti si de cunoastere pe care deja le aveti.

Maria care aduce ploaia

A doua ferma ecologica pe care am vizitat-o in Germania face parte din aceeasi comunitate a practicantilor agriculturii biodinamice. Spre uimirea mea insa, aici, la ferma din mica localitate Taucha, din estul Germaniei, aerul arhaic lipseste. Stapana fermei, care ma intampina vizibil grabita si ocupata, nu are mai mult de 35 de ani. Lucreaza aproape singura, avand un singur angajat si fiind ajutata temporar de doua fete de nici cincisprezece ani, care fac aici... practica agricola obligatorie („dintr-o educatie solida nu poate lipsi o portie anuala de lucru la camp”). Aspectul fermei este fabulos: sediul central este o vila pe trei niveluri, cu terasa si un fel de bazin amenajat cu gust, are un mic lac cu o captare pentru irigatii, serele complet automatizate si intesate de senzori electronici se intind pe sute de metri... Privesc cu admiratie cu cata dezinvoltura conduce aceasta femeie energica si arsa de soare, uriasul tractor american de ultima generatie si ma intreb daca am nimerit bine. Oare aici este chiar o ferma ecologica, unde se cultiva soiuri ancestrale nemodificate genetic, lucrarile se fac dupa fluxurile planetare si se trateaza pamantul cu preparate alchimice? Singura metoda de a afla raspunsul la aceasta intrebare este sa ajung sa vorbesc cu extrem de ocupata fermiera, care nu pare deloc dornica de o discutie in miezul treburilor. Asa ca las reportofonul si iau voiniceste din bratele gazdei mele o lada cu rasaduri (Doamne, cat poate fi de grea!). Efortul merita insa, deoarece stapana fermei este mult mai dispusa la un dialog cu cineva care da o mana efectiva de ajutor:
- Se poate practica agricultura ecologica si cu mijloacele moderne pe care le vad aici la dvs.?
- Nu lucrez complet automatizat, motiv pentru care este necesar sa fac si un efort fizic considerabil, dar, intr-adevar, aici facem agricultura biodinamica, folosind unele mijloace extrem de moderne.
- Folositi si dvs. preparate alchimice, va orientati in munca dupa fluxurile cosmice, consultati stelele de pe cer?
- Am cautat mult pana sa inteleg ca apropierea de natura si dragostea fata de Creatie este calea mea in viata.
Intr-o zi insa am ajuns in Islanda, cu o misiune ecologica, si am petrecut acolo un an printre ghetari, pajisti inverzite, gheizere vulcanice, pasari si plante aflate in starea in care le-a lasat Dumnezeu. M-am intors profund transformata din aceasta expeditie si hotarata trup si suflet sa ma dedic reintoarcerii omului la natura. Mi-am dat insa seama ca nu vreau sa fiu un om al hartiilor si un observator pasiv, asa ca m-am apucat de agricultura biologica. Am absolvit dupa trei ani cursurile unei scoli superioare din Olanda, dupa care m-am hotarat sa practic efectiv. Asa am ajuns sa cumpar ferma aceasta si sa ma apuc de lucru. De trei ani muncesc in acest fel, uneori ca un sclav, dar acum apar si primele rezultate si vad ca a meritat. - Si care este cea mai mare bucurie pe care o aveti?
- Aceea ca simt ca particip la un act al Creatiei in fiecare zi, indiferent ca plantez, ca tratez pamantul sau ca ajut o planta sa creasca udand-o. Apoi, dupa luni si ani petrecuti pe camp, incepi sa simti ca evoluezi si tu odata cu pamantul pe care il cureti de otravurile chimice cu care a fost tratat, odata cu intreaga ferma care se dezvolta asemeni unui organism, din care si fiinta ta face parte integranta...
Se lasa un moment de tacere, dupa care fermiera adauga fara vreo legatura cu conversatia de pana atunci: „Ar fi bine sa ploua astazi, sa ploua din belsug.” Dupa care se intoarce la treburile sale si inteleg ca dialogul s-a incheiat.

Toma necredinciosul

Dupa cateva ore pe care le-am petrecut printre minunatele campuri si plantatii din ferma ecologica a Mariei, privesc cu ingrijorare cum pe cer se aduna nori negri. Se pare ca gazda mea are darul profetiei. De altfel, pot sa-i comunic aceasta parere a mea, pentru ca se apropie de micul nostru grup de romani si ne invita sa vedem cum face unul din celebrele preparate alchimice. Are o bunavointa care ma face sa uit de conditiile vitrege din jur, asa ca fac abstractie de ploaia iminenta si ma concentrez la explicatiile sale:
„Se spune ca atunci cand ploua, pamantul inspira, iar atunci cand e cald, el expira. Tratamentele cu preparate biodinamice se fac imediat ce a plouat, pentru ca atunci, pamantul inspirand apa, le absoarbe cel mai bine odata cu aceasta. Acum trebuie sa incep prepararea unor solutii pentru pamant, deoarece ploaia torentiala nu va dura mai mult de o ora si imediat dupa aceea va trebui sa stropesc.”
Incepe treaba fara sa mai stea pe ganduri, aducand un cazan urias din cupru, pregatind cu grija lemnele cu care va face focul, filtrand apa curata de ploaie in care va dizolva apoi resturi vegetale, pentru a obtine acele enigmatice preparate homeopatice. Apare apoi cu aceeasi cutie cu borcanase, pe care o cunosteam din vizita mea la ferma lui Reinhardt, moment in care primii picuri grei de ploaie incep sa cada. Spre uimirea noastra, gazda nu se sinchiseste deloc, ci pare mai degraba incantata de conditiile atmosferice vitrege, si amesteca energic apa, cu manecile suflecate cand intr-o parte, cand in alta. Ploua torential de mai bine de jumatate de ora, suntem uzi si infrigurati, dar nu ne induram sa plecam de langa aceasta femeie vajnica, care continua cu o convingere impresionanta sa dinamizeze enigmaticul sau preparat amestecandu-l cu mana.
„Apa este un excelent vehicul pentru a transporta informatia din preparatul vegetal pe care l-am pus aici, in cantitati infinitezimale. Acest preparat va ajuta apoi pamantul sa se transforme, sa „lucreze” corespunzator, devenind mai fertil.”
Priveste spre expresia mea pe jumatate plouata (la propriu), pe jumatate neincrezatoare si zambeste larg, cu o bunatate pe care nu i-as fi banuit-o sub asprimea trasaturilor. Dupa un timp, ploaia se opreste si se produce un fenomen care completeaza perfect atmosfera de magie pe care a creat-o Maria: deasupra fermei, printre sere, apar doua curcubee stralucitoare. Ma simt ca un Toma Necredinciosul caruia i se da un semn. Probabil, acelasi lucru il gandeste si Maria, care imi face o confesiune: „Totul este sa crezi in ceea ce faci, sa iubesti universul in care te-a asezat Dumnezeu. Minunile vin apoi de la sine.”
Undeva, in Germania, in plin avant al tehnologiilor si al stiintei atee, oamenii invata sa colaboreze cu Natura si sa faca miracole.

ILIE TUDOR

---